Consulatul General al Republicii Moldova la Milano (Republica Italiană)

Linkuri utile



Telefonul de urgență al Consulatului General al Republicii Moldova la Milano: +39 3206108989
La numărul de telefon respectiv se apelează exclusiv în cazuri excepționale cu caracter de urgență: accidente cu victime, decese, calamități naturale și alte situații de pericol sau cu caracter extraordinar.
La acest număr de telefon NU se furnizează informații consulare.

Centrul de Apel E-services Registru Chamber

Activitatea Curenta a Misiunii

Întâlnire cu membrii comunităţii moldovenilor din nordul Italiei, prilejuită Sărbătorilor de iarnă

La l8.12.2015, în incinta Vilei Burba, local din zona centrală a orășelului Rho, localitate din suburbia municipiului Milano, a avut loc o întâlnire cu membrii comunităţii moldovenilor din nordul Italiei, prilejuită Sărbătorilor de iarnă.

Întâlnirea dată, fiind a cincea la număr pe parcursul anului curent, a avut drept obiectiv de bază celebrarea, alături de cetățenii statului nostru, a frumoaselor sărbători de iarnă, păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor moldoveneşti, dar şi consolidarea comunităţii moldovenilor din Italia, astfel încât aceasta să devină un puternic partener de dialog atât cu autorităţile moldoveneşti, cât şi cu cele italiene.

Folosind această ocazie, Consulul General a transmis tuturor celor prezenţi sincere felicitări cu prilejul Crăciunului și Anului Nou, îndemnând-ui la unitate, solidaritate şi la păstrarea tradiţiilor noastre strămoşeşti. Totodată, conaţionalii au fost încurajați la un dialog mai activ cu misiunea consulară, fapt ce ar asigura o mai bună cunoaştere a problemelor cu care se confruntă aceștia şi ar facilita promovarea mai eficientă a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în Italia.

În cadrul programului artistic, membrii celor două asociații diasporale moldovenești, precum și un grup de copii moldoveni, români și ucraineni din nordul Italiei au realizat un concert, care a cuprins cântece, recital de poezii şi colinde de Crăciun și Anul Nou.